Postare prezentată

Barbatul, Tata , Sotul , Stapanul - Zona Nord Vest

Feng Shui: echilibrarea energiei pentru îmbunătăţirea relaţiilor interumane

Feng Shui (vânt şi apă) este arta chinezească ce se ocupă cu amenajarea spaţiului pentru echilibrarea energiilor tangibile şi intangibile din mediul înconjurător care acţionează asupra vieţii noastre.
Imaginaţi-vă o pală de vânt, un curent de aer între uşă şi fereastră, o stare de emoţie la aflarea unei veşti sau la vederea unui obiect sau a unei persoane dragi, o stare de bine care vă cuprinde atunci când ajungeţi acasă sau într-un loc plin de amintiri plăcute. Starea de bine, fericirea, pacea interioară, mulţumirea sunt stările pe care dorim să le obţinem şi să le menţinem practicând Feng Shui. Trebuie să ştii că nu este de ajuns să-ţi umpli casa sau biroul cu fântâni, broscuţe cu bani, bambuşi, calabash (fructul chinezesc care constituie remediul pentru steaua 2 a bolilor) pentru a obţine efectul dorit. Pentru a obţine armonie în spaţiul în care locuiţi, va trebui să-l încărcaţi cu energii pozitive, dar înainte de toate e necesară armonizarea relaţiei dintre voi cu propriul corp şi propria minte şi relaţiile cu persoanele din jurul vostru.
În Feng Shui-ul tradiţional, Şcoala Stelelor Zburătoare, nu există o zonă anume destinată relaţiilor interumane, dar există stele favorabile (energii), pe care le putem utiliza şi activa prin remedii pentru a obţine o stare generală de echilibru şi armonie cu noi înşine şi cu cei din jur. Acasă, persoana care este interesată de o consultanţă Feng Shui va obţine starea de bine atunci când după aflarea configuraţiei energetice a spaţiului toate energiile se pun în echilibru prin amplasarea remediilor necesare corectării conflictelor energetice existente şi activarea energiilor favorabile perioadei în care ne aflăm (energia 8 este energia perioadei curente şi este energia relaţiilor şi a prosperităţii). Ca o informaţie suplimentară, configuraţia spaţiului se realizează în funcţie de anul de construcţie al locuinţei, de măsurarea orientării casei cu busola Lou Pan, luând în considerare data naşterii persoanelor din locuinţa respectivă şi formele de relief exterioare locuinţei. Remediile vor fi recomandate în funcţie de designul locuinţei, consultantul bazându-se pe culori şi forme pentru a crea peste tot echilibrul celor 5 elemente: apă, foc, lemn, pământ şi metal.
Iată şi câteva recomandări pentru acasă! O persoană se simte bine dacă este înconjurată de obiecte dragi (toate obiectele care ne plac ne transmit energie pozitivă), amintiri plăcute, fotografii cu persoane dragi (cupluri, copii), cu evenimentele importante ale unei familii (căsătorie, naşterea unui copil, aniversări, etc). Starea de bună dispoziţie este dată şi de sentimentul de siguranţă (locul pe care îl ocupă este protejat – stă cu spatele la perete, vede uşa tot timpul, nu poate fi luat prin surprindere), de sentimentul de fericire (când persoana este înconjurată de viaţă – animale de companie, păsări, toate felurile de flori în vaze sau în ghivece bine îngrjite; bujorii roşii sunt florile dragostei la chinezi, dar acelaşi sentiment îl transmit şi crizantemele noastre, gerbera sau florile cu multe petale). Mai mult, o persoană se simte bine când este înconjurată de obiecte şi mobilier fără colţuri (colţurile ascuţite emană energie negativă pentru că în orice moment ne putem răni). Ca o soluţie, colţurile se pot ascunde cu plante curgătoare sau cu diverse obiecte decorative ingenioase. De asemenea, o bună comunicare îmbunătăţeşte atmosfera. Toţi membrii familiei sau oaspeţii trebuie aşezaţi în aşa fel încât toţi să se vadă între ei, se preferă mesele rotunde sau ovale (rotundul transformă energia negativă în energie pozitivă), care creează o relaţie de participare unanimă în cadrul discuţiilor.
În altă ordine de idei, o persoană se simte bine în dormitor dacă patul este poziţionat corect şi beneficiază de energie pozitivă. Dormitorul este un loc de relaxare, unde se evită oglinda, care amplifică orice mişcare. Este locul în care persoana trebuie să fie liniştită, înconjurată de culori calde, liniştitoare, de obiecte pereche şi de obiecte care îi transmit sentimentul de iubire. Roşul este culoarea dragostei, creşte pasiunea, dar folosit în exces poate da o stare de nervozitate, aşa că trebuie utilizat în combinaţii plăcute şi în cantităţi rezonabile.
În final, persoanele fericite sunt persoane care beneficiază de Feng Shui pozitiv, care întotdeauna vor căuta să aibă în jurul lor doar oameni fericiţi. În fond, „fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci”(Mahatma Ghandi).

Informaţii şi consultanţă Feng Shui: 0735.481.518